Spectacol caritabil la naţionalul clujean

Imprimare
User Rating:  / 0
PoorBest 
Publicat în Miercuri, 04 Mai 2011

În seara zilei de luni 2 mai, sala de spectacole a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a fost arhiplină cu ocazia transpunerii pe scenă a spectacolului “Dineu cu proşti” în distribuţia Teatrului Naţional din Bucureşti. La iniţiativa clubului Lions Transilvania, actorii Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu, Medeea Marinescu, Costina Ciuculică, Alexandru Georgescu, Alexandru Bindea, Dorin Andone şi Tomi Cristin au jucat în cadrul unui eveniment caritabil, urmând ca sumele adunate din vânzarea biletelor să fie alocate proiectului medical dedicat copiilor – “Să păstrăm darul vederii”

Proiectul “Să păstrăm darul vederii” este un screening pentru depistarea precoce a ambliopiei, o boală a sistemului vizual caracterizată prin slăbirea simţitoare a vederii, şi a altor boli de vedere care afectează copiii cu vârste între trei luni şi şase ani.

“Ministerul Sănătăţii nu alocă fonduri pentru examinarea în masă, a unui număr mare de copii. De aceea consider absolut benefică iniţiativa clubului Lions. Am convingerea că vor fi un partener de nădejde, că vom face o echipă eficientă pe termen lung şi că rezultatele eforturilor noastre nu se vor lăsa aşteptate. Este o iniţiativă de mare valoare… în primul rând pentru că ne referim la vedere, şi ce este mai important şi mai preţios ca vederea? Când vorbim de ceva important, ne referim cu cuvintele “scump ca lumina ochilor”; în al doilea rând, ne referim la copii… că sunt ai noştri sau ai altora, spunem că ne sunt dragi “ca lumina ochilor”; şi în al treilea rând, este vorba de beneficiul de lungă durată. Copii care vor beneficia de rezultatele acestor eforturi, se vor bucura de acestea o viaţă întreagă”, a declarat prof. dr. Cristina Vlăduţiu, şeful Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj-Napoca.

Din partea organizatorilor evenimentului,  Răzvan Rotta a adăugat că aceste boli pot fi vindecate prin proceduri simple, dacă sunt depistate la o vârstă fragedă.

Actorii au smuls hohote de râs de la spectatori şi un şir lung de aplauze la finalul piesei. Regizorul Ion Caramitru a vizionat întregul spectacol, aşezat pe ultimul rând al sălii, iar ulterior a fost invitat pe scenă de Horaţiu Mălăele.

Copyright © 2011 LIONS CLUB CRAIOVA - Toate drepturile rezervate
Societatea Libertate, Inteligenta si Omenie pentru o Natiune Sanatoasa - Club

 

Joomla 1.6 Templates designed by Joomla Hosting Reviews